Simona Halep a tras lozul cel mare la US Open! Momentul care a schimbat soarta sfertului de finală contra Victoriei Azarenka: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ploaia care a întrerupt meciul”

Simona Halep a tras lozul cel mare la US Open! Momentul care a schimbat soarta sfertului de finală contra Victoriei Azarenka:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep, favorită 2, a reușit unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei, învingând-o miercuri seară pe Victoria Azarenka (favorită 20) în sferturile de finală ale US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Constănțeanca devine astfel principala contracandidată a Serenei Williams (SUA), pe care o poate întâlni în finală, în cazul în care Simona o învinge joi pe Flavia Pennetta (Italia), abia favorită 26 a competiției, iar americanca trece de Roberta Vinci (Italia), locul 43 WTA.

Wim Fissette, fără replica pentru fosta elevă

Simona Halep a intrat pe centralul Arthur Ashe cu statutul de outsider imprimat pe bandajul imens de la coapsa stângă și fără vreun avantaj în fața Victoriei Azarenka. Jucătoarea din Belarus venea după patru meciuri impresionante disputate pe hardul american, se afla într-o formă de zile mari, dar avea și un as în mânecă: Wim Fissette. Belgianul îi cunoștea toate secretele Simonei și camerele televiziunii Eurosport îl căutau insistent încă din primul game. Wim arăta însă timorat, știind că reverul Simonei poate desena unghiuri la fel de ascuțite ca granițele Belgiei.


Wim Fissette (dreapta), antrenorul Victoriei Azarenka, este omul care a avut cea mai lungă colaborare cu Simona Halep (în sezonoul 2014), dintre toți antrenorii constănțencei.

Pauza pricinuită de ploaie, momentul decisiv al meciului

Primele două seturi ale partidei dintre Halep și Azarenka au fost decise de latura agresivă a celor două jucătoare. Simona și-a depășit limitele în primul act și a împins-o în spatele liniei de fund pe bielorusă, luată prin surprindere de transformarea româncei pe care o bătea cu 6-1, 6-1 în anul 2011. Azarenka s-a trezit în manșa secundă și a bombardat-o pe Halep din orice poziție, impunându-se cu 6-4, după un break venit la timpul potrivit. În setul decisiv, la 2-1 în favoarea Vikăi, ploaia a stins scânteia din racheta fostului lider mondial. Întreruperea a durat o oră și a fost un prilej excelent pentru Darren Cahill, antrenorul Simonei din stafful Adidas, să-și motiveze eleva. Rezultatul a fost vizibil: Halep a revenit pe teren determinată, ofensivă și precisă la serviciu: 6-3, 4-6, 6-4, fără a-i oferi vreo minge de break adversarei în ultimele trei game-uri de serviciu.

„Un australian care are totdeauna un bronz de Hollywood și zâmbetul unui tip care tocmai a câștigat la loterie”, este caracterizarea pe care Agassi i-a făcut-o lui Cahill după turneul său de retragere, US Open 2006. Darren s-a întors în același vestiar în care a suferit și s-a bucurat alături de Andre și, după 9 ani, într-o pauză pricinuită de ploaie, trage un nou loz câștigător împreună cu Simona Halep. Recunoscătoare, jucătoarea în vârstă de 23 de ani a mulțumit Divinității la final: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ploaia care a întrerupt meciul. M-a ajutat foarte mult să fac acel break din setul trei. Totul era negativ în capul meu. Întreruperea din cauza ploii a fost perfectă pentru mine. E incredibil că am primit încă o șansă”.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…